Clubul LIONS Oradea

  • Clubul LIONS Oradea
    LIONS Oradea
    Descriere

    Dragi prieteni, membri și susținători ai Clubului LIONS Oradea,

     

           De peste două decenii, Clubul nostru a răspuns nevoilor comunității, fiind mereu prezent acolo unde a fost nevoie de sprijin, de solidaritate și de compasiune.

    Anul acesta este unul special pentru lionismul bihorean, deoarece avem privilegiul de a oferi District Governor-ul Districtului 124 România în persoana colegului nostru, Manuel Seleș, membru al Clubului Lions Oradea. 

    Alături de cluburile din județul Bihor – Lions 22, Lions Aleșd, Lions Beiuș-Ștei și Lions Salonta – suntem mândri să contribuim la viziunea sa și să susținem deviza: „Servește, Inspiră, Schimbă Lumea!”

    Misiunea noastră, sub deviza „We Serve”, rămâne aceea de a îmbunătăți viața celor din jur, de a contribui activ la bunăstarea comunității și de a crea un impact pozitiv pe termen lung.

    În concordanță cu direcțiile globale ale LIONS CLUB INTERNATIONAL, vom continua să ne concentrăm pe domenii esențiale precum sănătatea, educația, protecția mediului și combaterea inegalităților.

    Vom continua proiecte emblematice pentru Clubul nostru, cum este Crosul LIONS Oradea – „Aleargă pentru inima ta”, care promovează un stil de viață sănătos și combaterea sedentarismului, dar și programele de sprijin educațional, prin care încurajăm excelența și dezvoltarea tinerelor generații.

    Totodată, vom explora noi modalități prin care putem contribui la domeniile deja consacrate – Diabet, Vedere, Mediu și Lipsa de hrană – dar vom dezvolta și inițiative personalizate nevoilor comunității locale. Vom căuta să colaborăm cu școli, organizații și instituții locale pentru a răspunde cât mai bine provocărilor și nevoilor care apar.

          Vreau să aduc mulțumiri speciale fiecărui membru al Clubului pentru dedicarea și pasiunea cu care contribuie la acțiunile noastre. De asemenea, mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, fără de care realizările noastre nu ar fi fost posibile.

    Vă asigur că vom continua să ne dedicăm misiunii noastre cu aceeași hotărâre și viziune, iar anul 2024-2025 va fi unul plin de inițiative valoroase și proiecte ce vor aduce schimbări pozitive în viața comunității noastre.

    Vă invit să ne fiți alături, să vă implicați și să contribuiți alături de noi la construirea unui viitor mai bun.

     

    Cu respect și apreciere,

     

    Marius Vlad Pop

    Președinte LIONS Club Oradea

     




    Din aceeasi categorie
    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by